Who am I?

"Asadar,cine sunt eu?Cel din testele de personalitate?Dar ele nu fac decat sa ma decupeze in diapozitive subtiri.In momente diferite,dupa ele,am personalitati diferite.Interiorul nostru,insa,nu e un album de fotografii.Noi nu suntem obiecte,ci procese.Eu sunt,in cele din urma,cautarea mea de sine.Exist pentru ca ma caut pe mine insumi.Nu ma caut ca sa ma gasesc:faptul ca ma caut pe mine insumi,este semnul ca deja m`am gasit."
Asadar,tu cine vrei sa fiu?

Partea a VII-a

Data 04/02/2010 Ora 00:15

Urmatoarele zile au fost banale,cu exceptia vremii care a inceput sa se remedieze. Majoritatea timpului il petreceam in camera,ascultand sunetul vietii pana cand,de multe ori,somnul ma imbratisa. Uneori,mai citeam o carte,atata timp cat ochii inca ma mai ajutau. Totul era identic cu exceptia vreunei vizite de`a lui Peter sau a lui Jenny. Intr`o zi,stiind ca“rasariturile ca niste revarsari de aur” erau din ce in ce mai rare,iar iarna era aproape,ies la o plimbare pe lac. Ma plimb descult prin iarba uda si rece. Ma asez jos,la umbra unei salcii(desi nu era chiar ziua,iar,chiar daca`ar fi fost,caldura s`ar fi lasat asteptata)si`mi aleg un punct in zare pe care`l privesc cu atentie. Devine chiar frig,nu rezist mult asa si`mi indrept privirea catre salcie. Parea mahnita de vremurile trecute si garbovita de atata biciuire a vanturilor. Mi se face urat. Ma intorc acasa(sau mai bine zis la Peter acasa)doar la lumina tigarii. E bine,e foarte bine sa`ti asculti sunetul pasilor pe pamantul ud,sa te lovesti de arborii din jur,sa te rezemi de acestia,sa nu mai astepti pe nimeni.

Cand ajung,toata lumea doarme. Urcand spre camera mea,imi dau seama ca sunt obosit ca un hamal si,cu fiecare treapta suita,mi se pare ca ma apropii de o fericire fara pereche:sa`mi dau jos bocancii,sa`mi intind bratele goale,sa cad pe asternutul rece al patului. Mai sunt 6 pasi,mai sunt 2,nu mai este nici unul. Ma las greu pe clanta,apas,deschid,intru(totul cu o voluptate inceata) si aprind becul.

-Buna seara,Jenny.

De ce n`am tresarit?Logic,firesc,necesar,ar fi fost sa tresar. Cel putin atat:sa tresar. O gasesc la ora asta la mine`n camera,in patul meu,goala,calma,familiara si,in ceea ce ar trebui sa fie o galagioasa explozie,o imensa stupoare,eu nu gasesc sa`i spun altceva decat:

-Buna seara,Jenny.

-Buna seara,Tudor.

Ma apropii de ea,o sarut pe ambii obraji,ii mangai genunchii rotunzi si,pe urma,imi scot din spinare,sacul greu de munte.

-Stii,sunt tare obosit,am umblat unorm astazi. Ma astepti de mult?

-Da,de vreo doua ceasuri.

-Si nu ti`a fost urat?

-Nu. Am stins lumina,m`am dezbracat si m`am intins pe pat. Se vede tare frumos de`aici spre padure si laaacul…

In vocea ei se citea o oarecare tristete dar,imediat o elimina. Eu continui sa ma dezbrac,fara graba,neinfiorat.

-Lucruri noi in sat?

-Nu. Pe seara mi`am luat ramas-bun de la toti si m`am dus sa`mi incui valizele. Mi`am lasat numai rochia si uite,uite,tocmai te`ai asezat pe ea.Avea o voce grava.

-Iarta`ma,sa sting lumina?

Imi spusese la un moment dat ca avea sa plece dar nu o luasem in serios. Acum,afland ca este adevarat,raman la fel de calm ca si pana acum,totusi cu o pata de mahnire`n suflet.

M`am oprit,si eu gol,in fata patului,calm,fara emotie,fara abstractie la pudoare,prieten cu trupul ei gol,de parca l`as cunoaste de o vesnicie.

-Da,stinge.

Ne imbratisam tacuti,ea pierzandu`mi`se toata`n brate,eu acoperind`o din crestet pana la glezne,bucuros ca trupul acesta delicat si robust nu tremura si nu e grabit. Ii simt sanii calmi,ii aud bataia regulate a inimii,ii ascult rasuflarea odihnita. Pulpele fetei se deschid ca doua aripi,docile,dar cu ceva hotarat in miscarea lor.

E un corp ascultator si atent ce il urmeaza pe a meu cu incredere,”raspunzand precis inclinarilor mele,ca la atingerea unor clape de pian”. Nu ne cautam in intuneric unul pe altul,nu ne pierdem,nu ne vorbim:totul este armonios. Si tipatul lui Jenny,curat cum e,ascutit,inalt,”mergand pe fereastra deschisa,spre padure,sa se piarda printre copaci ca sa destepte o veverita,sau ca sa se intalneasca in aer cu tipatul de departe al unei pisici salbatice,la fel de liber”. Un singur tipat,de durere,de libertate,de triumf,nu o sperie nici pe ea,nici pe mine.

-Plangi,Jenny?

Nu,nu plange. Este doar mai calma si mai calda si trupul ei ranit se inclina si mai mult spre al meu,tot ferma,tot decisa,dar cu umerii putin mai grei si cu mainile invinse.

-Ti`e somn,Jenny?

Nu,nu`i e somn. Nu a fost niciodata mai treaza,n`a fost niciodata mai putin ametita,nu si`a dat niciodata mai bine seama de ce se intampla. Uite,aici e mana ei,asta e genunchiul meu,asta e gura ei aspra,asta e urechea mea pe care o saruta fara sa ma infioare,asta e omoplatul ei prea lat,asta e incheietura mainii mele si dincolo,uite,”vin zorii”.

Curand,un zgomot abia distins de automobile se va auzi apropiindu`se. Jenny,va trebui sa plece,raspunzand claxonului ce o cheama de jos,de pe sosea.

De ce nu plange? De ce nu`mi cere sa ma opresc aici? De ce ramane langa mine egala si de ce ma iubeste ca pentru o eternitate,nu ca pentru cateva ceasuri?

A doua zi,o privesc pe Jenny Rey in prag,cu aceeasi salopeta albastra din prima zi,cu aceeasi privire cristalina,gata de plecare si cu geanta de plecare in mana. Inspira o frumusete grava,intangibila ce ma face sa regret ca pleaca.

-Ramai cu bine,Tudor.

-Jenny?

-Da?

-Sa ai grija de tine!

-Iti promit,draga Tudor,iti promit!

Si a plecat,lasandu`ma fara speranta.

Urmatoarele zile au fost plictisitoare. Singurele lucruri ce`mi aminteau de ea erau:o carte veche si maronie de`a ei,o esarfa galbena,o palarie din paie dupa care ne ascundeam cand ne sarutam in timpul unui apus si niste scrisori de`ale noastre. Toate acestea,uitate la mine pe parcursul timpului in care era aici.

Obloanele de la geamurile camerei sale erau inchise,iar apusurile veneau ca o sageata`n trup,intristandu`ma si mai mult.

Partea a VI-a

Data 02/02/2010 Ora 23:45

-Aici este,am ajuns!spune Peter triumfator,intorcandu`se spre mine cu parul ud acoperindu`i in mare parte fata si cu fum iesind din torta stansa.

In acest moment,singura sursa de lumina sunt luna si niste lumanari ce inconjurau un mormant. La fiecare pas,piciorul mi se afunda in pamantul ud. Un fior incepea sa ma cuprinda. Ma tin aproape de Peter. Vremea se strica din ce in ce mai tare. Ploaia deasa rapaia din norii intunecati ce goneau ca un cal salbatic. Noaptea este neagra ca smoala. Suntem inconjurati de bezna cea mai adanca. Gramada de nori adunata parea clocotind de furie. Fulgerele nu incetau,iar tunetele uruiau si duduiau de se cutremura pamantul.(ce S.F.)Furtuna vuia peste intindere,punand la pamant tufele de trandafiri(ce acum nu se mai puteau numi trandafiri). Torentele de ploaie se ravaseau peste tot intinsul ca o perdea cenusie.Peter inainta cu greu,punandu`se piezis contra vanturilor.

-Ireck Gonzales,urla Peter in noapea de nepatruns.Este stra-stra-stra-(…)-strabunicul meu. Totul este lasat mostenire din vremea lui pan’ acum.

A tinut`o asa in istorisire ceva timp dupa care,cu greu,ne`am intors in tunel.”Mare branza.Pentru asta am indurate atata umezeala?Asta a fost curiozitatea mea?Pff. Mai bine dormeam putin.”imi spuneam in gand.

Venind spre mine cu picaturi de ploaie alunecandu`i usor pe chip,in timp ce o mana isi aranja parul ud stropind peste tot,ma intreaba:

-Ce zici?

-Ce sa zic?Interesant,mint eu,dorindu`mi sa nu mai vorbim despre asta.

Tot restul drumului am fost tacuti. Ajunsi din nou in casa,ma duc in camera unde,dupa ce m`am schimbat,am fumat ceva,am ascultat niste muzica si am palavragit cu Loue,foarte intelegator,desigur.

Partea a V-a

Data 23/01/2010

-Sunt lihnit.

Asa incepe o noua zi in casa familiei lui Peter.

Ne adunam toti la masa. Aurora nu inceteaza sa ma uimeasca cu delicatesele sale,iar Peter ma priveste banuitor dar prietenos.

-Stii,ai putea ramane la noi in continuare.Faci o parte importanta din familie si ne`ar fi greu sa ne despartim de tine tocmai acum. Ce zici?

Ce sa zic? Adevarul era ca ma simteam foarte bine si inca o fac,desi tare i`asi ruga sa nu ma mai priveasca toti atat de insistent,e jenant.

-Nu stiu ce sa zic. Nu as avea unde pleca,nu? Si oricum,ma simt excelent. Cred ca da,dar ma mai gandesc.

Masa ia sfarsit repede,iar eu ii multumesc Aurorei cu un hug sufocant. Privesc pe geam. Astazi e o vreme umeda si trista. Cerul e cenusiu,iar soarele o pata palida si confuza. Ramurile uscate si maronii ale copacilor sfasiau cerul intunecat,prefigurand mici figuri;stoluri de pasari zburau cu greu prin ploaia deasa,nerabdatoare sa ajunga in locuri mai calde. Fulgerele despicau cerul,asteptandu`te in fiecare clipa ca o mana divina sa apara din dansul. Se pare ca azi voi sta toata ziua in casa,fara Jenny.O.K.. Privesc in jur si incerc sa uit de ea. Se pare ca a venit toamna.

Ma invart aiurea prin casa incercand sa caut ceva ce nu exista. Si iata ca in scurt timp,isi face aparitia. Este o usa intunecata,alaturata celei de la subsol,deasupra careia era asezat un portret al unui batran. Acesta ma privea grav,stand pe un tron enorm. Cu o mana isi netezea barba alba,iar cu cealalta tinea strans un toiag. Era imbracat in camarad. Pe reverul hainei erau insirate o groaza de insigne,iar pe inelarul mainii drepte stralucea un inel cu ceea ce parea a fi un rubin. Ireck Gonzales,asta`mi spune placuta cu litere aurii de sub acesta.

Ma apropii cu pasi marunti de usa. Clanta argintie avea o forma veche si parea picurata cu stropi de sange. Pff,ce stupid,nu? DA!! Nu las aceasta sa ma impiedice si apas usor pe ea. Se da la o parte cu un scartait apasator. Incet incet lasa sa se vada un tunel luminat cu torte. Totul e sinistru. Pasesc inauntru. In stanga este un fel de cuier cu pelerine negre,dar refuz sa incerc una. Calc usor pe nisipul moale. In fata mea,mii de pasi se pierd in negura tunelului. Cu fiecare pas,parca`mi bat un cui in mana. Intorceam speriat capul la fiecare sunet al vreunui soricel ce rontaia linistit.

Dupa o vreme tortele incepeau sa se rareasca. Mi se pare ca aud pasi in urma mea. Chiar asa si este. Cineva sau ceva se indreapa grabit inspre mine. Incep sa alerg,sa alerg,sa alerg…pasul mi se rareste constant,iar eu obosesc. Privesc in urma o silueta acoperita cu una din acele pelerine de la intrare se apropie,parca plutind,cu o torta in mana stanga sau gheara stanga sau ce`o fi aceea. Respir greoi si il simt apropiindu`se necontenit. In scurt timp,respiratia sa rece imi fluiera pe langa ureche,iar o mana osoasa mi se aseaza pe umar.

-Ce cauti aici?

Cad la pamant,avand curajul sa`l privesc abia dupa o lunga tacere apasatoare. Era Peter.

-Ce cauti aici?repeta el.

-Pai,ca sa vezi,ma plimbam si am zarit,ei bine,am zarit usa aceea siii…

-Ajunge,daca tot esti aici,va trebui sa continui drumul,ma intrerupe Peter.

Isi da jos pelerina,dezvelind un chip ravasit si perlat cu stropi de sudoare. Priveam aruncarea cuvintelor ce le spunea din ce in ce mai repede,eu neintelegand nimic. Stomacul mi se contorsioneaza,iar inauntrul meu pulseaza o viata si o dorinta salbatica.

Flacarile tortei ii lumineaza chipul,dandu`i un aer diabolic,in timp ce restul corpului sau imi ramane necunoscut. Ii vad ochii enormi si lacomi de o culoare indefinita si buzele mari,intredeschise ce lasa sa se vada un sir de dinti foarte albi. Isi duce un deget la gura dandu`mi de inteles sa nu vorbesc.

Este liniste. Se aude doar zgomotul ploii ce cade din cer. Am mers asa o vreme dupa care am ajuns la capatul tunelului. Acesta ducea spre un cimitir,sau asa parea.

Vantul rece si lipicios imi ravaseste si imi ingreuneaza parul. In lumina cenusie,chipul meu capata o culoare stinsa,iar ochii par goi,inconjurati de sfere subtiri,fosforescente,care`mi dau un aer si mai ciudat.