Partea a II-a

Data 15/01/2010 Ora 00:04

Dimineata a inceput cu scartaitul asurzitor al rotilor trenului. Observ surprins ca sunt singur in cupeu. Imi aranjez parul in neclara reflexie a geamului,apoi imi indrept privirea spre ceas. Era deja 13:05. Imi netezesc hainele si ies rapid din compartiment. Afara,o voce cunoscuta spune:

-Hei,Peter,dute dupa Tudor si trezeste`l,repede!

Auzind aceasta,rasuflu usurat. Iesind din vagon,dau nas in nas cu Peter care,observ ca e tocmai cel care`mi oferise o locuinta. Surprins si amuzat imi spune pe un ton superior:

-Buna dimineaata,somnorosule!Cum ai dormit?Ia`ti tot ce ai si vino afara,langa parc.

Ii raspund cu un “da” genial de scurt.

Afara,soarele era sus,foarte sus,cel mai sus,pe cer,raspandind raze in toata lumea. Eu sunt nevoit sa`mi acopar ochii cu mana pentru a putea vedea cat decat marea de oameni.

Ma intorc zapacit in tren cand,dintr`un cupeu,o fata minunata si sprintena ma trezeste complet,ridicandu`mi inima`n gat. Salopeta ablastra si tricoul alb ii dau un aer copilaresc. Zambetul zvelt si parul blond ii completeaza perfectiunea. Ochii ei mult vorbitori se atintesc asupra mea. Rosesc dar,incerc sa par indiferent desi,sunt sigur ca dovedesc totala stangacie. Ochii mei sunt cuprinsi de gura ei rosie si de pielea ei imaculata. Imi continui drumul,incercand sa ma tin de bara coridorului. Aceasta inca ma studia cu coada ochiului. Inca putin si ajung la compartiment,nimic nu ma poate face acum sa ma simt mai umilit. Ajung in dreptul ei cand,stangacia isi pune amprenta. Nu stiu cum se face dar am calcat stramb,impiedicandu`ma si cazand peste ea:

-Ooo,vai nuuuu!Pardon,scuza`ma,vaai,nu stiu ce`i cu mine.Uite,poftim cartile,imi cer din nou scuze.

Ea ma priveste cu un suras dragut. Dar,deodata,gandul ca si ea ar fi o vorbitoare de franceza,ma ingrozea.

-Ma poti intelege?spun eu stalcit.

-Da,desigur. Si nu`i nimic,oricui i se putea intampla. Apropo,eu sunt Mary.

-Uite,ma grabesc,imi cer scuze din nou. Ma numesc Tudor,sper sa mai vorbim. Pa-pa.

-Ok,raspunde ea incantata.

Intru in compartiment si observ ca nu am nimic de luat cu exceptia gecii si a sticlei de Fanta neterminata. Le iau imediat si ies afara,din nou orbit de razele soarelui si incep sa caut parcul. La un moment dat il vad pe Peter facandu`mi cu mana. Incep sa dau din coate pana la el. Ajuns in dreptul lui,imi spune pe un ton serios:

-Haide,credeam ca nu mai vii. Autobusul trebuie sa soseasca.

Statia era la cativa pasi distanta. Acolo ne asteptau toti ceilalti. Ajungem la tanc. Urcam la etajul autobuzului si ne facem comozi. Din fericire nu era prea multa

lume. Cam tot etajul era ocupat de noi cu exceptia unei fetite brunete cu parul in doua codite ce se ocupa serios de o acadica rosie,a unui mosneag cufundat in ziarul sau si a unui cersetor ce dormea cateva randuri mai in fata.

O multime de subiecte imi umpleau memoria. Incerc sa aleg unul pentru a`mi umple timpul. Pana si faptul ca nu aveam nici un subiect de gandire era ceva de dezbatut. O intrebare imi vine in minte dupa care i`o adresez lui Peter:

-Unde ne indreptam?

-Spre ferma.

Observand ca am strambat din nas,incerca sa ma consoleza:

-Iti va placea,te asigur.

-Probabil,raspund eu plictisit dupa care ma intorc la treaba mea. Observ ca peisajul s`a transformat dintr`un oras plin de zgarie nori si lume exagerat de multa,intr`o sosea care trece prin mijlocul unui lan nesfarsit de porumb. In orizont se zareste o moara de vant ce se invarte intr`un ritm constant. Ne apropiem fara nici o graba de o caruta. Ritmul tropaiturilor copitelor calului erau foarte exacte si lente,poate prea exacte dar,cui ii pasa? Din cand in cand,indicatoare grabite trec pe langa noi. Nu reusesc sa citesc nici unul dar,ma consoleaza faptul ca autobuzul a trecut prea repede pe langa ele si nu am avut timp sa le citesc. Dar,pe cine pacalesc eu,nu stiu o iota de franceza.

Soferul face un anunt cum ca in aproximativ o ora ajungem la o benzinarie de unde vom putea face plinul si vom manca. Am o stare aiurea,ma simt gol si mi`e frica. Ce se va intampla cu mine? Imi fac cruce,iar soarele se pregateste sa apuna.

Aerul proaspat,linistea,lumina difuza ce venea de la soarele muribund m`au facut sa adorm. Am inchis usor pleoapele si am respirat adanc,pana cand mi`am simti propria respiratie ca un val ce vine si pleaca,se zdrobeste de stanca,apoi se retrage`n invelsunarea marii.

Nici nu apuc sa dorm mult cand,Peter imi spune ca am ajuns la benzinarie. Am o foame de lup. Timpul se scurge rapid. Un gand nimicitor ma cuprinde,nu am nici un ban sau cent sau ceva de genul acesta. Ma las pe spate si privesc cerul sangerand. De ce? De ce eu? Ma reped sa`i spun si lui Peter dar,acesta imi spune ca nu e nici o problema:

-Nu te teme,iti fac eu cinste in semn de bun venit.

-Normal as refuza dar,sunt prea lihnit de foame.

Desi nu a fost o mancare extrordinara,am mancat bine,dupa care ne`am intors in autobus,iar eu mi`am continuat somnul.