Mândra

Ah! Ce suflet drăgăstos
Şi ce gând maiestuos
Se ascund în tulburare,
Într-o mare întristare:

În a casei umbră rece,
Un nimeni mâhnit priveste,
Cum încet-încet ii trece
Mândra, vai ce frumuseţe!

El se-atârnă de-o speranţă
Făr' prea mare importanţă
Zbierându-i fără-ncetare,
O ultima încercare.

Ea, un cireş înflorat,
El, un arbor spulberat.
Ea, un vesmânt colorat,
El, o haină de-aruncat.

Dar aceasta nu se-ndură,
Şi-l răneşte, făr' de ură,
În speranţa c-o iubeşte
Şi pe ea el şi-o doreşte.